Hristos înviat!

Dragii mei imi cer mii de scuze ca de asa mult timp nu am mai scris nimic. Imi pare tare rau,dar cea mai mare parte de timp am stat in spital iar in restul timpului nu am avut o stare prea buna. A fost o iarna lunga si grea in care internetul si cartile bune mi-au fost cei mai buni prieteni.Una din cartile care m-au impresionat in mod deoebit este Baraca de Wm. Paul Young si v-o recomand cu mare drag , este o carte extraordinara despre experienta unui tata care se intalneste cu Dumnezeu.

Pe langa aceste preocupari care m-au mai sustras din lumea reala , le-am avut pe cele cu care ma chinui de aproape un an de zile. Dupa ceva timp dupa operatie , cred ca o luna de zile , au venit analizele biopsiei care prezentau tumora in totalitate necrozata ceea ce a fost un motiv de bucurie si mi-a dat mai multa incredere ca acest tratament poate duce la un bun sfarsit totul. Am facut primele terapii,iar inainte de a incepe cea de-a patra chimioterapie, am fost nevoita sa incep si o serie de radioterapii, deoarece asa prevede noul protocol Ewing Sarcom. Cred ca sunt prima pe care se face acest nou protocol , in care sunt incluse si radioterpiile, si sper sa fie asa cum ne asteptam cu totii( atat eu cat si medicii). Au fost 25 de sedinte de radiatii, care durau cate un minut si le faceam in fiecare zi . Nu simteam nici un discomfort, in schimb dupa 20 de radioterapii pielea a inceput sa se arda si chiar sa ma suture. Dar totusi si acest lucuru s-a rezolvat prin pansamente cu diferite geluri speciale, iar acum pielea arata destul de bine si deja radioterapeutul mi-a spus ca pot sta la soare cu grija si cu lotiune foarte puternica.Bineinteles ca asta nu se va intampla , dar ma bucur tare mult ca lucrurile merg spre bine si incep sa capete contur .

Intre cea de-a 5 si cea de-a 6 a chimioterapie, deaorece s-a suprapus chimioterapia cu radioterapia , leucocitele au scazut putin cam mult si astfel am fost nevoita sa merg in spital cu febra 39. Mi s-au administrat antibiotice , pentru ca a fost o infectie, banuiesc eu in gat de la aftele care ies mereu dupa fiecare cura, dar si de aceasta data am trecut cu bine peste . Au urmat cea de-a 6 si cea de-a7 chimioterpie iar acum sunt in asteptarea ultimei sedinte, pe 24 mai . Luminita de la capatul tunelului incepe sa se vada iar eu ma bucur nespus de mult numai la gandul ca mai este putin si voi putea sa merg acasa. Parca nu mai am rabdare , mi-as dori sa se intample mai repede si ultima terapie si sa termine totul cu bine (sper). Dupa aceasta ultima sedinta va fi nevoie sa fac un set de radiografii pentru a vedea exact cum a actionat tratamentul si pentru a fi siguri ca totul este in regula.

Pe langa aceste momente , stari si lucruri urate care mi s-au intamplat in ultima perioada incerc sa vad si sa inteleg ceva bun din toate astea.Incerc sa fac din fiecare zi momente frumoase pentru sufletul meu si pentru Dumnezeu care stiu sigur ca in tot acest timp a fost langa mine si m-a pazit. 

Tot ce mi s-a intamplat pana acum e o minune si nu spun asta doar de dragul de a o spune ci chiar asta cred, pentru ca mereu cineva mi-a urmat fiecare pas si mi-a aratat ce cale sa aleg. Multe zdruncinari au fost si sunt in sufletul meu si de multe ori nu am stiut ce e de facut, dar totusi cineva mi-a deschis ochii si am inteles care e calea. Linistea sufleteasca si pacea ar trebui sa fie cele mai de pret lucruri de care sa ne ingrijim in fiecare clipa . Din toata aceasta experienta am invatat multe lucruri frumoase de la oamenii pe care i-am cunoscut si nu numai si din acest motiv nu regret nimic din ce s-a intamplat  .Sunt sigura ca daca totul se va intampla asa cum imi doresc toate momentele petrecute aici ma vor ajuta  sa invat sa pretuiesc si mai mult ceea ce intr-adevar merita si nu orice lucru efemer din viata noastra.

Ps. Va pup si va imbratisez cu drag.

Condoleante Fam . Chirica

Acum 2 zile m-am intristat foarte tare deoarece am aflat o veste dureroasa.

In vara anului trecut , cand am fost diagnosticata cu Sarcom Ewing am tot cautat informatii despre aceasta boala si am dat peste blogul unui baietel de 2 anisori http://radustefanchirica.blogspot.de/ , cu acelasi diagnostic.

Din vara am tot urmarit povestea lui si m-a impresionat tare mult . A fost un luptator asa cum spune si mama lui , s-a luptat pentru fiecare zi sa fie alaturi de parintii lui care il iubesc atat de mult. Din pacate inainte de Craciun ,Raducu a devenit un ingeras. Dumnezeu sa aiba grija de el, iar noi sa ne rugam pentru parintii lui sa fie la fel de puternici ca pana acum si pentru Raducu sa fie bine acolo printre ingerasi . Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

               27.12.2012 – 29.12.2012 

            In perioada in care am stat acasa am avut o mare surpriza deoarece prietenul meu a venit sa petreaca sarbatorile alaturi de mine fapt care m-a incurajat enorm si care parca mi-a dat putere sa merg mai departe cu gandul ca mai e putin.

            Anul acesta Mos Craciun mi-a ascultat rugamintile si a incercat sa imi lase sub bradut ce mi-am dorit: SANATATE. Mi-a zis doar ca trebuie sa mai am rabdare si sa lupt in continuare asa cum am facut si pana acum.

           Operatia de care eram atat de speriata si dupa care nu stiam ce va urma , A TRECUT. Am simtit ca Dumnezeu , impreuna cu toti ingerii au fost in acele clipe grele alaturi de mine si au avut grija ca doctorul sa faca tot ce e mai bine pentru mine. A fost o operatie foarte grea, dar probabil cineva acolo sus ma iubeste si are mare grija de mine. 

In dimineata zilei de 27 decembrie am simtit ca se prabuseste cerul pe mine cand am aflat ca in ciuda faptului ca analiza hiostologica a tumorii s-a prezentat foarte bine, adica toate celulele canceroase erau moarte, eu trebuie sa continui tratamentul cu citostatice. Protocolul post-operator pentru Sarcom Ewing presupune 8 cicle de chimioterapie plus probabil si o radioterapie( inca e in discutie daca sa fac si radioterapie sau nu).

Pe 27 Decembrie am facut o prima chimioterapie din acest calup. Ma bucur ca nu ma mai simt chiar atat de rau ca la celelalte. Corpul tot reactioneaza si incearca sa le respinga, dar din pacate trebuie urmate. Sper sa treaca cu bine toate si cat mai repede.

Va multumim din suflet pentru tot si va pupam cu drag.:)

PS. Dupa cea de-a 6 chimioterapie, inainte de operatie am primit de la o doamna de aici pe care o iubim tare mult o poezie compusa chiar  de dumneaei pentru mine:

       Fetita mica

            Din nou ai reusit!

            Spitalul iar l-ai pacalit!

            Sa mergi voioasa-acasa si sa crezi:

                        Seringi n-o sa mai vezi,

                        Globule albe nu mai pierzi!

                        Hemoglobina o certam un pic ,

                        Si chemoterapia : nu-i nimic!

            Tumora uite-o nu-i, a disparut,

            Si-n loc de omoplat , speranta a crescut !

            Cu bucurie astazi multumim

            Celui ce-i bun mereu ,

                                                            Amin!

              03.12.2012 – 15.12.2012

             In dimineata zilei de 3 decembrie m-am dus la spital plina de speranta desi frica imi ingreuna tot mai mult respiratia, iar in urma RMN-ului facut domnul doctor a venit sa-mi spuna exact ceea ce imi va face la operatie afland astfel ca imi va scoate in totalitate omoplatul si ca va incerca sa-mi salveze articulatiile pentru a mai putea folosi mana, dar fara sa-mi garanteze acest lucru. Gandul ca nu-mi voi putea misca mana a cazut ca o adevarata trauma pe caul meu insa imi doream sa scap de aceasta boala crunta si sa imi continuii viata.                 Momentul mult asteptat a sosit si Marti dimineata cand m-am trezit am aflat ca operatia va avea loc in jurul orei 13:00 iar suspansul din inima mea crestea din ce in ce mai mult in intesitate.Ceea ce va mai pot spune este ca la ora 12 am fost luata din salon si m-am trezit in jurul orei 17:00 cu dureri cumplite de mana. La ora 17:30 am fost adusa in salon unde mama mea ma astepta, cu greu am inceput sa imi revin din amorteala si parca durere era din ce in ce mai puternica iar calmantele veneau unul dupa altul, doar chipul mamei mele ma mai inveselea. La scurt timp isi face aparitia doctorul care m-a operat si ne-a povestit cum a decurs totul. Dupa discutia cu el, desi durerea era din ce in ce mai apasatoare faptul ca articulatiile nu au fost afectate si ca imi voi putea folosi mana cu timpul, m-a facut sa nu le traiesc la adevarata lor intensitate. Dupa toate acestea a urmat o perioada de stat in spital sub supraveghere medicala in care am trait niste dureri cumplite deoarece simteam ca ceva din corpul meu lipseste. Se apropie data de 15 moment in care doctorul imi v-a face externarea si imi v-a spune ce urmeaza dupa operatie.

            Pe 15 cand m-am trezit domnul doctor a venit si mi-a spus ca in urma analizelor este foarte posibil sa nu mai fie nevoie de tratament post-operator si ca voi putea pleca acasa am simtit si eu in sfarsit ce inseamna sa fii fericit dupa atatea luni in care durerea si suferinta ma inconjurase in totalitate. Tot el ne-a spus ca e bine totusi sa asteptam si rezultatul de la oncologie care din punctual lui de vedere trebuia sa fie asemanator.Impreuna cu mama am inceput sa ne facem planuri sa venim acasa si ca vom avea si noi niste sarbatori linistite.      Planuri care au fost date peste cap datorita rezultatului analizei de la oncologie care ne tinea in impas si in urma careia am aflat ca pe 27 decembrie trebuie sa ma intorc la tratament care cuprindea inca 4 chimioterapii.

               12.11.2012 – 14.11.2012

            Perioada cea mai grea pentru mine a fost aceasta cand tratamentul foarte puternic a reusit sa puna stapanire pe intregul meu organism. In permanenta stari de voma, transpiratii si alte simptome cumplite la care nu am gasit cuvinte pentru a le explica. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reusit sa trec de aceste momente, si bineinteles cu ajutorul mamei mele care mi-a fost si imi este alaturi zi si noapte si care ma incurajeaza din ce in mai mult pe zi ce trece. Sa explic exact ce am simtit in aceasta ultima cura de tratament ar fi in zadar motiv pentru care ma voi rezuma la un singur cuvant DURERE.

            Iata ca intr-un final am trecut si de aceasta ultima terapie si asteptam cu nerabdare momentul operatiei despre care inca nu stim nimic doar ca pe data de 3 decembrie voi face un RMN iar pe 4 va avea loc interventia chirurgicala.

            Desi am stat inca 2 saptamani acasa fara tratament pentru mine timpul a fost la fel de greu de suportat precum terapia deoarece pe de o parte imi doream sa treaca mai repede si sa vina momentul operatiei iar pe de alta parte frica ma speria cumplit.

            De parca nu treceam prin moment destul de grele am aflat ca intampinam ceva probleme cu formularul care trebuie reinoit pe 1 decembrie si care trebuia sa cuprinda operatia emotii care intr-un final au trecut acesta fiind aprobat.

               27.10.2012 - 12.11.2012

           

          Imi cer scuze ca nu v-am mai scris de atata timp dar pentru mine cele 2 luni de zile noiembrie si decembrie au fost extreme de grele si de aglomerate, cu toate astea voi incerca sa va povestesc treptat prin toate cate am trecut in aceste luni pe care cu siguranta nu le voi uita niciodata.

            Pe data de 27.10.2012 am terminat a 5 a terapie si ma tot apasa gandul ca mai am inca una si parca simteam ca nu mai pot,  pana si organismul meu imi spunea acelasi lucru cu toate astea incercam sa sper ca va veni momentul cand totul se va termina cu bine. Dupa ce am iesit din spital am mers acasa unde am incercat sa ma protejez cat mai mult de aerul rece si de microbi din jur care desi nu sunt periculosi imi puneau viata in dificultate tinand cont de faptul ca organismul meu era foarte slabit. Desi timpul trecea foarte greu am reusit sa trec cu bine de cele 2 saptamani de pauza si iata ca a venit momentul cel mult asteptat a 6 a terapie si ultima inainte de examenul vietii mele!

       22.10.2012 –  24.10.2012

                  Pe 22 octombrie am inceput cea de-a 5a cura deci, de ziua mea pe 23 eram in terapie. Si totusi, ziua a fost destul de frumoasa pentru ca am primit foarte multe telefoane si mesaje care m-au bucurat nespus. Va multumesc tuturor care nu m-ati uitat si mi-ati transmis numai ganduri bune si frumoase.
           In ciuda faptului ca a fost ziua mea, a fost o terapie mai grea , m-am simtit mai rau , dar iata ca a trecut si acum ma bucur din nou de cele doua saptamani de pauza. Prima zi de pauza m-a bucurat deja pentru ca de cum m-am trezit am vazut primii fulgi de nea cazand. Va doresc si voua sa va bucurati de toate lucrurile mici si poate vom invata impreuna sa le apreciem mai mult.
          Doar o singura cura ma mai desparte de momentul cel mai important : OPERATIA! Momentul operatiei care se apropie cu pasi repezi si care ne cere multe sacrificii mie si familiei mele. La sfarsitul lunii noiembrie , cu ajutorul lui Dumnezeu va fi operatia pentru care trebuie sa platim 5000 euro. Acesti bani nu ii avem, insa ne chiunuim sa ii strangem . Pana acum am reusit sa strangem 1500 euro. E o suma mica, dar noi speram ca pana la final sa putem strange acesti banuti de care pana la urma depinde viata mea. Stiu ca la toti ne este greu si mai stiu ca salariile din Romania sunt foarte mici ca sa iti permiti sa ii mai ajuti si pe altii. Insa numai cu ajutorul vostru voi reusi sa duc la bun sfarsit aceasta lupta. Asa ca fac apel la bunatatea voastra si orice suma oricat de mica donata in conturile de mai jos pentru mine e un pas inainte spre VINDECARE. Asa cum am mai spus :" Nu e nevoie de mult ci de multi." FITI ALATURI DE MINE!
Va pup si va imbratisez cu drag.

                     01.10.2012

                 Drumul incepe sa devina mai scurt . Cu fiecare terapie care trece simt ca sunt mai aproape de acel final care mi-l doresc si la care visez in fiecare zi .Imi fac mereu planuri pentru ce voi face cand voi termina si sper ca intr-o zi sa le pot duce la indeplinire.
              A trecut si cea de-a 4a cura de chimioterapie in care m-am simtit putin mai bine decat in celelalte. In prima saptamana de pauza , LEUCOCITELE din nou erau la pamant. Din pacate de aceasta data au scazut atat de tare incat a fost nevoie de spitalizare si de o transfuzie cu 2 unitati de sange. Am fost putin reticenta cand am auzit prima data de transfuzie pentru ca stiu din pacate ce se intampla in Romania uneori, dar din fericire toate lucrurile la mine au mers bine si doctorii mi-au garantat ca la ei nu se intampla astfel de lucruri.
          Cea de-a doua saptamana de pauza m-am simtit mai bine ,chiar m-am plimbat , am iesit in parc la aer si am facut si cateva poze. 

              In poze sunt impreuna cu mama mea si cu  prietenul meu , cel care imi este alaturi . Mi-a facut o surpriza deosebita acum inainte de ziua mea si a venit la mine. Atat mama , cat si eu ne-am bucurat extraordinar de tare si vreau sa ii transmit multumiri atat lui cat si familiei lui pentru ca sunt alaturi de mine , ma sustin si ma incurajeaza. 

                       16.09.2012

                  Totul trece atat de greu si rabdarea mea incepe sa imi joace feste. Saptamana aceasta , luni 10.09.2012 am inceput chimioterapia ,(3zile) a trecut destul de greu , iar miercuri m-au anuntat doctorii ca trebuie sa mai stau o saptamana in spital. Nu imi venea sa cred.....am inceput sa urasc atat de tare spitalul , incat as fi in stare imediat dupa terapie sa plec acasa ....dar nu pot! Am incercat sa ma obisnuiesc cu gandul , dar ca o minune vineri la vizita mi s-a spus ca ar fi o posbilitate sa ies din spital daca imi fac singura injectiile pentru cresterea leucocitele. Am fost bucuroasa ca pot iesi din spital , dar injectiile nu mi le-am facut eu ...mi le-a facut mama.
                Sambata ne-am mutat in alta parte , la un apartament la etajul 4. O alta familie de oameni cu suflet mare ne-au luat pentru ceva timp in casa lor. Dupa ce am urcat cele 4 etaje, m-am gandit ca pot merge putin la cumparaturi. Asa ca am mers undeva aproape impreuna cu mama si cu o alta doamna sa ne cumparam ce aveam nevoie . Acolo mama a trait cateva momente de cosmar , pentru ca eu fiind destul de obosita , abia iesita din terapie , corpul a cedat si am lesinat. nu stiu ce s-a intamplat, dar m-am trezit auzind-o in fundal pe mama cum ma striga : "Anca! Anca! Anca ma auzi?"Nu vreau sa imi imaginez ce a simtit...stiu doar ca a trecut prin clipe extrem de grele. Ne-am speriat amandoua destul de tare si cu siguranta nu voi mai face astfel de incercari.
                 Saptamana aceasta va fi una grea deoarece urmeaza prelevarea de celule stem. Mi-e putin frica pentru ca e posibil sa imi puna un cateter (cred ca e dureros) si pentru ca din cate am inteles dureaza 2-3 zile. E o procedura complexa, pe care o sa v-o explic dupa ce trec prin ea pentru ca acum nu stiu exact in ce consta. Cu toate astea va rog sa imi tineti pumnii toata saptamana si sa va rugati pentru mine. Va multumesc tuturor si va imbratisez cu drag.

              Se apropie cea de-a patra chimioterapie ...In aceasta pauza, am mers la Frankfurt pentru prelevarea de celule stem de care v-am mai povestit. Dumnezeu m-a ajutat si nu a fost atat de greu cum am crezut. Acolo am stat doar 5 ore, timp in care am fost cuplata la un aparat. Prin aceasta masina a fost separat sangele meu de celulele stem iar restul de sange "s-a intors la mine". Totul a fost in regula iar sperietura mea s-a dovedit a fi degeaba.
                 Acum cateva zile am facut si un RMN pentru a se vedea daca chimioterapia "isi face treaba". Rezultatul a aratat ca tumora s-a micsorat, ba chiar s-a injumatatit si totul pare sa mearga spre bine.
Multumec tuturor care se roaga pentru mine si am incredere ca Bunul Dumnezeu ma va ajuta sa trec cu bine acest obstacol atat de greu.

           11.08.2012 –  04.09.2012

A trecut  ceva timp de cand nu v-am mai povestit cum merge terapia….Bineinteles ca prima terapie a fost foarte puternica, iar corpul meu a reactionat imediat. Luni dimineata, pe 13 August am fost la Clinica sa mi se ia sange si lucrurile nu erau asa cum ne-am fi dorit: LEUCOCITELE erau  foarte scazute( ceea ce ma facea sa fiu mult mai predispusa la infectii- lucru de care eu nu aveam nevoie). Doctorii au spus ca momentan nu sunt probleme, doar ca ar fi bine sa stau mai mult in casa fara a lua contact cu prea multi oameni. A doua zi, fara indoiala, ca infectia de care ne temeam nu a intarziat sa apara si astfel cu febra 38,3 am mers la Clinica. Am primit imediat perfuzie cu antibiotic si din nou internare pentru cateva zile.

La sfarsitul saptamanii, adica sambata ,cand aproape si infectia disparea am avut o bucurie imensa: MAMA a ajuns la mine! Nu o mai vazusem de un an de zile.  Mama munceste in strainatate de cativa ani. A fost nevoita sa plece deoarece ne descurcam foarte greu cu banii, eram doi copii la scoala ,iar banii care intrau in casa erau extrem de putini. Pentru mama a fost foarte greu , a aflat totul prin telefon si nu ii venea sa creada ca fetita ei are o asemenea boala.

In doua zile m-am simtit mai bine, tata a plecat in Romania si am ramas doar eu cu mama. Va dati seama  ca a inceput sa imi faca tot felul de bunatati si sa imi poarte de grija in orice moment. A trecut si aceasta saptamana , cu primele efecte vizibile ale chimioterapiei: mi-am pierdut parul. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc dar incerc sa ma consolez macar cu gandul ca dupa toata nebunia asta( pentru mine inca totul e o nebunie tot ce se intampla) va creste din nou mult mai frumos.

Luni, pe 20 august a inceput cea de-a doua chimioterapie. In cele trei zile asa cum stiti , am avut aceleasi simptome, ameteala puternica si greata , insa am REZISTAT. Acum cateva zile , din nou la controlul sangelui am  aflat ca leucocitele sunt din nou foarte scazute si cresc foarte greu. Imi este frica pentru ca daca nu cresc pana luni macar la 3-4( acum sunt 0.78) nu voi putea incepe cura de citostatice. Incerc sa ma gandesc ca totul va merge asa cum s-a stabilit  si sper ca leucocitele nu isi vor face de cap, iar Dumnezeu ma va ajuta sa trec cu bine peste toate .Cu pasi repezi se apropie operatia si toate celelalte proceduri, iar gandul ca nu avem inca banii necesari ma infioara . Din nou fac apel la voi, oamenii cu suflet mare si va rog din inima sa ma ajutati sa imi duc visul pana la capat : VREAU SA TRAIESC SI SA MA BUCUR DE VIATA. Singurul  lucru care ma mai impiedica acum sunt banii.  Asa cum stiti am nevoie de acesti banuti, atat pentru insotitor , cat si pentru unele proceduri  care nu intra in formular. Nu e nevoie de multi bani ,insa fara ei tratamentul nu poate fi dus pana la capat si totul se poate narui imediat.

Va multumesc ca ma purtati in rugaciunile voastre si sper ca Dumnezeu sa faca o minune sa ma pot lupta cu boala fara a mai duce grija banilor. Va imbratisez cu drag si va rog sa va rugati pentru mine, pentru ca luni 10.09.2012 incep  cea de-a treia terapie. Promit ca va voi tine la curent  imediat dupa ce voi termina si cea de-a treia terapie.

                    26.07.2012 - 10.08.2012

Iata ca a trecut si prima cura de chimioterapie. Joi, pe 26 mi s-a pus portul (un mic dispozitiv-tub din plastic sau metal plasat sub piele intr-o vena centrala, aproape de inima)  prin operatie -din nou anestezie generala. Dar de aceasta data, dupa ce m-am trezit mi-a fost mai bine, nu am mai avut greata atat de puternic. A doua zi , vineri,  am mers sa fac un RMN la umar pentru a se vedea exact dimensiunile tumorii, daca a mai crescut, si pentru a vedea exact de unde se porneste. Urmatoarele 2 zile, adica sambata si duminica, au trecut fara sa se intample nimic, doar am iesit putin duminica din spital pentru a merge sa ma tund(din pacate nu am gasit unde, deoarece este foarte scump, 50 de euro).  

 Luni dimineata  la 6:00 mi-au adus 1 litru de apa cu o solutie sa o beau pana la 8:00 pentru ca mai apoi sa imi poata face un computer tomograf la stomac. La ora 13:00 mi s-a inceput terapia ,mai intai doar cu apa si glucoze pentru hidratare. Dupa vreo 2 ore mi s-au adus cele 3 substante : ifosfamid, doxorubicin si etoposid, care mi-au fost administrate prin port. Toata ziua m-am simtit bine  in schimb, spre seara, pe la ora 23 am avut o puternica senzatie de greata care nu m-a lasat sa adorm si am vomat.

Urmatoarele 2 zile au fost la fel de ingrozitoare , cu greata din ce in ce mai puternica si cu vomat chiar si  de 3 ori pe zi. Bineinteles, gust metalic in tot acest timp si  o foarte mare senzatie de ameteala , mereu era nevoie sa ma ajute cineva sa merg la toaleta. Tata a fost langa mine la aceasta prima terapie, iar mama lua legatura cu noi de 3 sau 4 ori pe zi pentru a sti tot timpul cum ma simt.

Sunt norocoasa ca am niste parinti care ma iubesc si care fac tot ceea ca pot pentru a ma ajuta sa ma fac bine.  Dupa cele 3 zile de chimioterpie a urmat a 4-a zi , doar cu hidratare pana la ora 14:00. Intre timp mi s-a mai luat sange, iar ieri ,adica vineri, mi-au dat drumul din spital. Sunt foarte bucuroasa ca am putut iesi din spital, chiar daca mi-au spus ca nu pot pleca in Romania, important e ca am iesit la aer. Nu mi-au dat voie sa plec in Romania pentru ca mi-au spus ca daca apare vreo infectie nu au garantia ca cineva stie sa o trateze asa cum trebuie in timp util, asa ca am hotarat sa nu imi pun in pericol viata mai mult decat e.

Aici in Germania  o Doamna cu suflet foarte mare ,pentru care ma voi ruga mereu, m-a primit pe mine si pe tata pentru cele doua saptamani de pauza intre chimioterapii, timp in care vom cauta ceva de inchiriat foarte ieftin pentru ca un insotitor in spital este extraordinar de scump.

Scriu toate aceste detalii pentru oamenii apropiati , care vor sa ma vada ca sunt puternica, dar si pentru oamneii care vor sa ma ajute cu ganduri bune sau chiar financiar.  Sunt din ce in ce mai increzatoare in sansa aceasta si nu vreau sa o pierd. Sunt foarte multi oameni care ma iubesc si care sunt alaturi de mine. Vreau sa le arat si eu cat ii iubesc prin puterea mea impotriva bolii.

                         ,, Asa a inceput totul....''
      

Era luna iunie si vara incepea incetul cu incetul sa-si intre in drepturi. Aveam multe planuri  pentru aceasta vara, unul dintre ele fiind sa devin nasa unui baietel care acum deja are 2 saptamani de cand a venit pe lume. Dar lucrurile au luat o cu totul alta intorsatura, pe data de 5 iunie cand niste dureri mai vechi au reaparut la mana dreapta.  Acum insa eram hotarta sa merg la doctor pentru ca omoplatul deja incepea sa se umfle iar durerile deveneau din ce in ce mai puternice.

Nu era pentru prima data cand simteam aceasta durere. Daca stau bine si ma gandesc, de cateva luni bune simteam ca era ceva in neregula cu mana. Erau insa dureri prea mici pe care le-am pus pe seama pozitiei de dormit-poate ca dormeam fara sa stiu pe mana. In plus, durerea era mai intensa cand scriam sau tastam la calculator-poate ca era un nerv la un cot pe care apasam. Oricum, niciodata nu m-am gandit ca ar putea fi mai mult. Insa, cand pe omoplatul drept mi-a aparut o umflatura cam de dimensiunea unui pumn de copil mic si ca o masa tare si dureroasa, mi-am dat seama ca trebuie sa vad ce e in neregula.

Eram hotarata sa merg la un medic si fara sa stau pe ganduri, am apelat la un doctor chirurg din Husi in care nasa mea de botez avea foarte mare incredere. L-a sunat in seara de 5 iunie si ne-a facut o programare pentru a doua zi la primele ore ale diminetii. Ajunsa la spital am facut o radiografie in urma careia doctorul nu s-a putut convinge ce este exact, semn ca trebuiau niste analize mai complexe si mi-a spus sa fac cat mai repede un CT toracic. Am fost programata pe 9 iunie la Arcadia Iasi pentru acest CT.  In urma acestei analize efectuate concluzia a fost ” Formatiune expansiva periscapulara inferioara dreapta cu caractere sugestive pentru malignitate” . Am avut un soc, nu imi venea sa cred ca este adevarat si ca tocmai mie mi se poate intampla asa ceva.

Socati de aceasta veste cumplita am mers la mai multi doctori. Cei mai multi mi-au sugerat ca este cazul unei interventii in strainatate. Dumnezeu ne-a indrumat pasii sa urmam calea propusa de un mare profesor de la spitalul Sfantul Spiridon din Iasi, acelasi doctor cu suflet care ne-a realizat si scrisoarea medicala pentru Casa de Asigurari de Sanatate in vederea obtinerii formularului 112. Primisem raspunsul favorabil din partea profesorului F. de la clinica Aschaffenburg din Germania –acceptau sa imi faca operatia si biopsia in baza formularului.

A urmat o perioada de asteptare cu sufletul la gura, insa Casa de Asigurari de Sanatate a aprobat formularul-inca o data oameni cu suflet mare ne-au fost alaturi. Pe data de 1 iulie am ajuns in Germania la Aschaffenburg si m-am internat.

A doua zi am facut prima biopsie la omoplat, ceea ce a implicat prima mea anestezie generala si prima operatie din viata. Dupa 3 zile rezultatele partiale au ajuns. S-a stabilit ca este, cu siguranta, o tumora maligna –un Sarcom. Dupa inca 4 zile a venit si rezultatul final-Sarcom Ewing(a doua cea mai intalnita forma de tumora maligna la copii si adolescenti si din pacate una din cele mai letale).

Desi este dureros am incercat sa iau totul ca atare si sa accept realitatea, gandidu-ma cat de mult se poate schimba viata unui om in doar o luna si ca numarul meu cu ghinion nu este 13 ci este 9 deoarece pe 9 iunie a inceput totul, iar pe data de 9 iulie toate sperantele mi-au fost naruite. Dupa aflarea diagnosticului, doctorii mi-au spus ca operatia nu va avea loc prea devreme deoarece este nevoie de o perioada de 4 luni de chimioterapie . Insa, pentru a putea fi stabilit protocolul final de tratament, mai trebuiau facute o serie de investigatii. Am facut din nou un CT toracic pentru a vedea stadiul tumorii si daca au fost afectati intre timp plamanii.

In aceeasi zi a urmat o scintigrafie osoasa - un fel de radiografie a tuturor oaselor din corp. Aici au vazut ceva suspect la genunchiul drept. Intre timp am fost anuntata ca CT-ul a iesit bine, nu aveam nimic la plamani dar ca urma sa fac un RMN pentru genunchi. M-am programat in aceeasi zi, iar rezultatele m-au mai linistit-era cel mai probabil o tumora benigna, fara nici o legatura cu Sarcomul de la umar. Dar doctorii trebuiau sa fie siguri, asa ca luni 16 iulie am facut o noua biopsie la piciorul drept- din nou anestezie generala. Inca nu am primit rezultatul oficial de la patologie, dar profesorul m-a asigurat ca totul este in regula la picior. Zilele acestea asteptam rezultatele de la analiza genetica si urmeaza sa mai fac o serie de analize si sa-mi puna portul pentru chimioterapie.